stiu, nu am mai scris pe blog de-o vesnicie..
multe s-au intamplat de-atunci... si descopar ca mi-e din ce in ce mai greu sa vorbesc despre mine, despre ceea ce simt. am impresia ca uneori un astfel de demers ar fi in zadar... i mean.. who gives a fuck about what i'm saying, who gives a shit about me.
ma rog.. revenind la ale noastre (ale mele de fapt dar na.. te las sa crezi ca-s ale noastre ca poate asa o sa revii p-aci sa mai citesti :P )... ascultam Bambi - Doare ca ne-am pierdut si din versuri in versuri am dat peste o poezie simpatica foc.
iata poemul:
Ion Minulescu - Poveste adevarata
Pe când iubeam -
C-am suferit si eu de-aceasta boala -
Iubeam o fata care ma-nsela
Exact ca-n poezia mea:
Romanta celei care-nseala,
A carei eroina era ea!...
Dar într-o noapte eroina mea
Ma parasea - de daruri încarcata -
Si, luându-si martori stelele si luna,
Jura ca pleaca pentru totdeauna
Si n-are sa mai vina niciodata -
Marturisire, vai... adevarata!...
Si iata cum iubita mea,
În noaptea când ma parasea,
N-avea sa-mi lase la plecare
Decât un pat pe trei picioare
Iar în dulapul din sufragerie
Un sfert de cozonac cu nuca
Si-o scobitoare-nfipta-n el -
Simbolul sufletului ei rebel,
Cu care dorul ei de duca
Teatraliza eterna tragedie
A-nselatoarelor ce mor
Neplânse de-nselatii lor -
Exact ca-n poezia mea
A carei eroina era... Ea!...
